Klaus Iohannis îi cheamă pe români la vot. “PSD a schimbat de multe ori fețele, dar niciodată nu și-a schimbat năravul” Deputatul Sefer : ,, Avem o problemă la Crivăţ cu podul care nu există…” A fost lansat Registrul electronic de evidență a contractelor de internship

Archive for iulie, 2017

Italianul Sacha Modolo, învingător la sprint în etapa a 2-a din Turul Poloniei

Italianul Sacha Modolo (UAD) a câștigat duminică, la sprint, cea de-a 2-a etapă a celei de-a 74-a ediții a Turului ciclist al Poloniei, disputată pe distanța de 142 km între Tarnowskie Gory și Katowice, fiind cronometrat cu timpul de 3h 15 min 21 sec.

Pe locurile următoare s-au clasat, în același timp cu învingătorul, olandezul Danny Van Poppel (Sky) și germanul Maximilian Walscheid (SUN). Dublul campion mondial en titre, slovacul Peter Sagan (Bora-Hansgrohe), care a câștigat sâmbătă, la sprint, prima etapă de la Cracovia, s-a situat al optulea la Katowice.

În clasamentul general, lider este Danny Van Poppel, urmat în același timp de Peter Sagan și de Sacha Modolo.

Luni este programată etapa a 3-a, între Jaworzno și Szczyrk pe distanța de 161 km.

iulie 31, 2017 | 0 Comments

Indepedența și-a dovedit clasa în „amicalul” cu Spicul Vâlcelele

Venus Independenta – Spicul Valcelele, scor 7-2.

Inutil spera Nelu Tatu ca Spicul Valcelele se va transforma peste noapte intr-o echipa de temut a Ligii Tractoristilor. Jucatorii propusi de catre Marius Paun s-au facut de ras sambata, in partida de pregatire cu Venus Independenta, semn ca trupa de la Floroaica trebuie sa ia fotbalul in serios.

Pentru Barcelona de Calarasi au marcat Mircea Stefan si Csaba Borbely, de cate trei ori fiecare, si Militaru. Trupa lui Ilie Zeciu are ca obiectiv castigarea campionatului, urmand sa se lupte pentru titlu cu Mostistea Ulmu, formatie ce a invins sambata, scor 4-1, pe FC Palanca.

iulie 30, 2017 | 0 Comments

Duș rece pentru Dunărea Călărași

Dacia Unirea Braila a trecut cu 5-0 de Dunarea Calarasi.

Ultimul joc de pregatire din aceasta vara a reprezentat o umilinta cumplita pentru gruparea „galben-albastra”. Elevii lui Adrian Iencsi au pierdut cu 5-0 disputa cu Dacia Unirea Braila, desfasurata in deplasare. Sambata, 5 august, calarasenii vor incepe sezonul tot in deplasare, pe terenul celor de la FC Clinceni.

Rezultatul de la Braila arata ca Dunarea nu poate emite pretentii in noul campionat. La club este degringolada, iar suporterii si oamenii de fotbal asteapta revenirea din concediu a lui Vasile Iliuta. Presedintele Consiliului Judetean Calarasi intentioneaza ca saptamana viitoare sa-l demita pe presedintele Bogdan Leu.

Campania de achizitii s-a desfasurat in mod haotic, ca drept dovada in acest sens stand nu doar rezultatul de la Braila, ci si faptul ca Dunarea va incepe campionatul, unul la care participa 20 de formatii, cu un lot alcatuit din numai 19 jucatori. Exact ca la Liga a 3-a.

iulie 29, 2017 | 2 Comments

Oltenița a remizat cu CS Balotești

Formația antrenată de către Valentin Negru a condus la pauză cu 2-1.

CSM Oltenita a incheiat la egalitate, scor 3-3, jocul de verificare disputat sambata de dimineata, in deplasare, cu CS Balotesti. Antrenorul Valentin Negru s-a aratat incantat nu doar de rezultatul final al partidei, ci si de prestatia elevilor sai.

„N-am urmarit rezultatul pentru ca suntem in perioada de pregatire. Am controlat jocul in totalitate. Sunt multumit de atitudinea pe care baietii au aratat-o”, a declarat tehnicianul. Miercuri, 2 august, cu incepere de la ora 11, CSM Oltenita va juca pe teren propriu cu FCM Alexandria.

iulie 29, 2017 | 0 Comments

Regal fotbalistic la Cuza Vodă

Se confirma tot mai tare zvonurile potrivit carora se naste o Cooperativa in Liga Tractoristilor.

Probleme serioase pentru Venus Independenta inaintea meciului amical de sambata, cu Spicul Valcelele. Partida de verificare ar fi trebuit sa se dispute pe terenul Barcelonei de Calarasi, dar a fost mutata la Cuza Voda din cauza faptului ca iarba de pe campul de joc pe care isi disputa meciurile oficiale nu a putut fi tunsa.

Ca urmare, Valcelele si Independenta vor juca sambata, de la ora 16, urmand ca de la ora 18, sa se dispute meciul dintre Cuza Voda si Gradistea. Cele patru formatii, potrivit gurilor rele, vor sa formeze o Cooperativa care sa conduca fotbalul calarasean.

Pentru ca lucrurile sa iasa perfect, Nelu Tatu va fi ales in functia de vicepresedinte al AJF Calarasi la data de 5 august. Mai departe, Venus Independenta va fi impinsa spre titlul de campioana judeteana, in vreme ce Zarea Cuza Voda va ataca Cupa Romaniei – Memorialul Tache Ionescu. Dunarea Gradistea nu va avea emotii in ceea ce priveste salvarea de la retrogradare.

 

iulie 28, 2017 | 0 Comments

Borcea a câștigat meciul amical cu Unirea Mânăstirea

Campioana Ligii Tractoristilor a castigat cu 3-2 prima partida de verificare din aceasta vara.

Agricola Borcea se pregateste serios pentru debutul in Liga a 3-a. Formatia antrenata de catre Virgil Bogatu i-a inregimentat deja pe Constantin Bumbac, ultima oara la Farul Constanta, si pe Victor Petre, ultima oara la Inainte Modelu.

Miercuri dupa-amiaza, campionii judeteni au castigat cu 3-2 jocul amical disputat in deplasare, cu Unirea Manastirea. Partida a fost una neconcludenta pentru ca tehnicianul Agricolei nu a fost interesat de rezultat sau de traseele de joc, ci de testarea mai multor jucatori.

iulie 27, 2017 | 0 Comments

Ce transferuri a făcut Independența

Apele sunt cat se poate de agitate in fotbalul judetean.

Forfota mare in Liga Tractoristilor cu o luna de zile inaintea inceputului de sezon. Victoria Chirnogi a cautat fara succes sa aduca doi jucatori de la Dunarea Giurgiu, dar insista acum pentru Iosofache, de la Dacia Unirea Braila. La Ulmu par sa se intalneasca Vasile Tarsolea si „lotul Borcea”. Manastirea vrea si ea jucatori de valoare.

Venus Independenta a obtinut semnatura lui Mircea Stefan, care a si marcat de doua ori in „amicalul”, scor 5-2, cu Dunarea Gradistea. De la clubul condus de catre Ion Radu – Slick au plecat in aceasta vara Voinescu, Manofu, Ene, Lamba si Mustata. La capitoul sosiri figureaza, pe langa fostul „capitan” al Dunarii, Vernescu, de la Lehliu Gara, si Toma Vincene, de la Popesti Leordeni.

O alta echipa ce si-a anuntat intentia de a ataca titlul de campioana judeteana este Spicul Valcelele. Primarul Nelu Tatu ii face toate poftele antrenorului Marius Paun, caruia doreste sa-i aduca jucatori nu doar de la Bucuresti, ci si de la Constanta.

iulie 27, 2017 | 0 Comments

Olandezul Bauke Mollema a câştigat etapa a 15-a a Turului Franţei

Ciclistul olandez al echipei Trek – Segafredo, Bauke Mollema, a câştigat din evadare, duminică, etapa a 15-a a Turului Franţei, desfăşurată între localităţile Laissac-Severac-l’Église şi Le Puy-en-Velay, pe distanţa de 189,5 kilometri.

Mollema i-a devansat pe italianul Diego Ulissi (UAE Team Emirates) şi pe francezul Tony Gallopin (Lotto Soudal), sosiţi cu o întârziere de 19 secunde.

Olandezul în vârstă de 30 de ani se află la prima victorie de etapă în Turul Franţei.

În clasamentul general continuă să conducă britanicul Christopher Froome (Sky), care are un avans de 18 secunde faţă de italianul Fabio Aru (Astana) şi 23 de secunde faţă de francezul Romain Bardet (AG2R).

Luni va fi zi de pauză, iar marţi va avea loc etapa a 16-a, între localităţile Le Puy-en-Velay şi Romans-sur-Isere, pe distanţa a 165 de kilometri.

iulie 16, 2017 | 0 Comments

Valentin Alexandru, gol pentru Dunărea în meciul amical pierdut cu Grbalj

Antrenorul Adrian Iencsi nu s-a putut baza pe serviciile lui Alexandru Dinca si Bogdan Stancu.

Dunarea Calarasi se afla la jumatatea cantonamentului de la Zlatibor – Serbia. Gruparea „galben-albastra” a disputat deja cel de-al doilea joc de pregatire, fiind invinsa cu 2-1 de catre OFK Grbalj, formatie ce evolueaza in primul esalon al fotbalului din tara vecina.

Sarbii au fost cei care au deschis scorul, insa Valentin Alexandru a restabilit egalitatea. In cele din urma, Grbalj s-a impus datorita unui gol pe care Dunarea il putea evita. Antrenorul Adrian Iencsi nu s-a putut baza pe serviciile lui Bogdan Stancu, astfel ca il locul acestuia, ca fundas stanga, a jucat Ibrian. O alta absenta a fost cea a lui Alexandru Dinca.

In primul joc din Seria, calarasenii au trecut cu 3-0 de FK Zlatibor, golurile fiind marcate de atacantul Vali Alexandru, cu două reușite, și Alexandru Pop, jucator transferat de la Unirea Jucu la cererea antrenorului Adrian Iencsi. Dunarea isi va incheia cantonamentul vineri, nu inainte ca miercuri sa intalneasca un adversar din prima liga croata.

iulie 16, 2017 | 0 Comments

Bumbac și Victor Petre, două ținte importante pentru Agricola Borcea

Campioana Ligii Tractoristilor incearca sa convinga doi jucatori cu nume in fotbalul calarasean sa vina sub comanda lui Virgil Bogatu.

Agricola Borcea si-a incheiat sambata ciclul saptamana de pregatire, iar de marti o va lua din nou de la capat. Echipa va intra in cantonament la Fetesti pana la sfarsitul saptamanii viitoare, atunci cand sunt sanse sa se desfasoare un joc amical, foarte probabil, cu Avantul Pietroiu.

Dupa despartirea de Petre Ungureanu, campioana Ligii Tractoristilor incearca sa umple golul astfel creat cu Victor Petre. Acesta a evoluat in returul sezonului trecut la Inainte Modelu, echipa la care nu a mai fost dorit de presedintele Victor Neagu.

In prezent, Petre este sub contract cu Dunarea Calarasi, insa la cererea presedintelui Bogdan Leu nu a fost luat in cantonamentul din Serbia de catre antrenorul Adrian Iencsi. Mijlocasul mai are inca doi ani de zile contract cu gruparea „galben-albastra”.

Un alt jucator cu care Agricola Borcea se afla in tratative este Constantin Bumbac. Fundasul in varsta de 33 de ani a jucat in ultimul sezon la Farul Constanta, dar acum este dorit insistent la campioana Ligii Tractoristilor de catre primarul Blatiel Nedelcu.

iulie 15, 2017 | 1 Comment