Cauza prăbușirii unui tronson de pistă pentru JO 2016

Absența studiilor preliminare oceanografice este principala cauză a prăbușirii, în luna aprilie, a unui tronson de pistă rezervat bicicliștilor în cadrul amenajării pentru Jocurile Olimpice de la Rio din luna august, care s-a soldat cu doi morți, informează AFP.

„Toată construcția pe litoral cere studii preliminare pentru a verifica agresivitatea pe care marea o poate exercita asupra structurii”, a afirmat Manoel Lapa, responsabil al raportului de expertiză dat publicității luni. „În acest caz, eu nu știu dacă din neglijență, sau din alt motiv, aceste studii nu au fost făcute”, a subliniat inginerul Consiliului regional de inginerie și agronomie din Rio de Janeiro.

Raportul va fi transmis parchetului din Rio, care anchetează asupra cauzelor accidentului survenit pe 24 aprilie. Conform primelor elemente, valurile puternice s-au aflat la originea prăbușirii a 50 de metri de pistă. După cum susține Lapa, tehnicienii nu au ținut cont de faptul că valurile ar putea atinge chiar pista rezervată cicliștilor, așa cum s-a întâmplat în ziua accidentului. Ei au prevăzut doar valuri de până la 2,5 metri care nu atingeau decât pilonii care susțin pista.

La începutul lunii mai, justiția din Rio a interzis noul tronson al acestei piste rezervate bicicliștilor și care leagă cartierele Lebon de Sao Conrado. Situată pe malul oceanului, pista face legătura între cartierele turistice Copacabana și Ipanema cu Satul olimpic de la Barra da Tijuca (zona vest), un traseu de aproximativ 25 km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *